Proclamaţia de la Islaz

Proclamaţia de la Islaz – 11 iunie 1848

1.            Independinţa administrativă şi legislativă a popolului romăn, pe temeiul tractatelor lui Mircea şi Vlad V, şi neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale.

2.            Egalitatea drepturilor politice.

3.            Contribuţie generală.

4.            Adunanţă generală compusă de reprezentanţi ai tutulor stărilor societăţii.

5.            Domnul responsabil ales pe căte cinci ani şi căutat în toate stările societăţii.

6.            Împuţinarea listei civile – ardicarea de ori-ce mijloc de corrumpere.

7.            Responsabilitatea ministrilor şi a tutulor foncţionarilor în foncţia ce ocupă.

8.            Libertate absolută a tiparului.

9.            Ori ce recompensă să vie dela Patrie prin representanţii săi, iar nu dela Domn.

10.          Dreptul fie-căruia judeţ de a’şi alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul Popolului întreg de a’şi alege Domnul.

11.          Gvardie naţională.

12.          Emancipaţia mănăstirilor închinate.

13.          Emancipaţia clăcaşilor ce se fac proprietari prin despăgubire.

14.          Desrobirea ţiganilor prin despăgubire.

15.          Representant al ţărei la Constantinopol dintre Romăni.

16.          Instrucţie egală şi întreagă pentru tot Românul de amândouă secsele.

17.          Desfiinţarea rangurilor titulare ce nu au foncţii.

18.          Desfiiţarea, pedepsei degrădătoare cu bătaiea.

19.          Desfiinţarea, atât în faptă, cât şi în vorbă, a pedepsei cu moarte.

20.          Aşezăminte penitenţiare unde să se spele cei criminali de păcatele lor şi să easă îmbunătăţiţi.

21.          Emancipaţia Izraeliţilor şi drepturi politice pentru ori-ce compatrioţi de altă credinţă.

22.          Convocare în dată a unei adunanţe generale estraordinare constituante, alese spre a representa toate interesele sau meseriile naţiei, care va fi datoare a face constituţia ţărei pe temeiul acestor 21 articole decretate de Popolul român.

                                                 Proclamaţia de la Islaz – 11 iunie 1848

Statutul Evreilor din Romania inainte de 1878

Organizaţia vieţii comunitare

1805, aprilie 17, Bucureşti. Hrisov prin care Constantin Alexandru Ipsilanti, domnitorul Ţării Româneşti, îl numeşte pe David staroste şi hahambaşa al evreilor din întraga Ţară Românească, căruia trebuie să i se supună evreii pământeni şi străini deopotrivă. Sunt reconfirmate privilegiile  din vechime ale breslei evreilor şi ale conducătorilor lor. Pricinile cele mici ce vor avea evreii între ei să le judece starostele lor, iar cele mari pe care nu le-a rezolvat starostele să le judece marele cămăraş.

Şi fiindcă starostea are 2 prăvălii drepte ale sale, în care se află şi cu şederea, să aibă dar în locul scutirii casei, apărarea acelor două prăvălii de fumărit şi de alte orânduieli. Să ţie şi o cârciumă în care se vinde vinul ovreilor, scutită şi apărată de fumărit, de căminărit, de vamă, de toate alte orândueli ce vor fi pe alte pivniţe. Să ţie starostea şi un vier la via sa, om străin şi făr-de pricină de dajdie, scutit şi apărat de rândul dăjdiilor visteriei şi de alte orânduieli.

Pentru care poruncim şi la toţi ovreii, să dea starostii supunerea şi ascultarea cea cuviincioasă şi să-l protimisească oriunde şi întru toate locurile, ca pe un staroste şi hahambaşa al lor. Iar acel ce se va arăta împotrivitor, neurmător şi nesupus, să i se facă căzută dojană, urmându-se întru toate după obiceiul ce s-au urmat şi până acum. Şi am adeverit hrisovul acesta cu însăţi domneasca noastră iscălitură şi pecete şi cu credinţă.

1805, aprilie 17

Publ. în: Urechia, XI, p. 278-279

Prezenţa evreilor in Ţările Române sec (XV-XVIII)

Askenazi /Askenazim – numele de askenaz apare pentru prima dată în Evul Mediu descriind populaţia evreiască ce locuia pe cursul râului Rin din nordul Franţei şi vestul Germaniei. Termenul de „askenaz” s-a identificat  în primul rând cu obiceiurile germane şi cu descendenţi ai evreilor germani. Comunităţile Askenazi erau organizate ca mici oraşe în interiorul oraşului creştin. Evreii aveau propriile lor legi şi îşi cultivau relaţiile mai ales cu membrii comunităţii, îşi organizau şi îşi protejau comunitatea împotriva hoţilor şi a răufăcătorilor.

Sefarzi/Sephardim – Populaţie de origine evreiească care a locuit în Spania şi Portugalia până la data de 1492 când are loc expulzarea evreilor din Peninsula Iberică. Expulzarea evreilor din Spania a provocat reacţii în lanţ, continuând cu expulzările din Sicilia, Navarra, Povance, Napoli. În secolele XVI şi XVII comunităţile sefarde din Occident erau puţin importante din punct de vedere numeric, ele ajung să fuzioneze cu grupurile de aşkenazi sau se vor intega în lumea non-evreiască.

Cartea românească de învăţătură

Anul 1646.  Prevederi   juridice cuprinse  în  "Cartea românească de învăţătură" , alcătuită  în vremea lui Vasile Lupu, referitoare la evrei.

"Pentru seamnele furtişagului, Pricina 16.

...226. Când va avea pâră creştinul cu un jidov, nu să va da giurământ jidovului. Giurământul ce se dă împotrva furului nu să dă ca să arate el furtişagul, ce numai dacă va arăta furtişagul sângur furul, au de va mărturisi cineva, atunce să dă giurământ celuia ce ş-au pierdut lucrul, ce să dzice păgubaşului, pentru să arate cu adevărat cât au fost şi de ce preţ au fost şi încă să-ş arate şi cheltuiala.

Pentru a patrasprezece pricină ce micşureadză giudeţul cercetarea. Glava 64.

... 2.  Jidovul de va face greşeală şi dup-aceea va veni spre credinţă creştinească şi să va botedza , sau nu să va certa nicecum, sau să va certa mai puţin pentru acea greşeală, de cum învaţă pravila; şi acesta lucru stă cu totul în voia giudeţului să-l cearte sau să nu cearte veri mult veri puţin.

3. Jidovul de s-au botezat, de va fi luat cevaşi cât de putinţp certare pentru greşală ce-au greşit încă nainte de botez, atunce giudeţul nice într-un chip nu va putea să-l cearte, cum spune pravila.

4. Jidovul dacă să va boteza, de-are fi făcut câte păcate şi scârnăvii, pentru darul botezului toate să vor curaţă şi va rămânea, cum a fi născut a do ora. Atunce poate să fie şi preot fără nice de o sminteală.

Pentru a şasespredzece pricină ce înmicşurează certarea. Glava 66.

...5. Acela ce-şi va da feciorul lui pre mâna giudeţului ca pre un vinovat, de-are fi tată-său şi jidov, tot mai puţin să va certa. (Carte de Învăţătură, p. 79, 177-178)"

Cartea Românească de Învăţătură.

Introducerea in istoria poporului evreu

Edictul lui Augustus privind drepturile evreilor, 1 î. Hr.

Caesar Augustus, pontifex maximus, deţinătorul puterii tribuniciare, proclamă: Din moment ce neamul evreilor şi Hyrcanus, înaltul lor preot, au fost recunoscători poporului roman nu doar în prezent, ci şi în trecut, în mod special în timpul tatălui meu, împăratul Caesar, este bine pentru mine şi pentru consilierii mei, în conformitate cu jurămintele, prin voia poporului roman, ca evreii să îşi practice obiceiurile în conformitate cu  legile ancestrale aşa cum le practicau în timpul lui Hyrcanus, înaltul preot al zeului lor; iar donaţiile lor sacre vor fi inviolabile şi vor fi trimise la Ierusalim şi înaintate oficialilor finaciari din Ierusalim; şi nu vor fi obligaţi să se prezinte în faţa magistraţilor de Sabbath sau în ziua de pregătiri dinaintea Sabbathului după a noua oră. Iar dacă cineva este prins furând cărţile lor sacre sau sume de bani, se va considera că acea persoană a comis un sacrilegiu iar proprietatea sa va deveni proprietatea publică a romanilor.

Edictul de expulzare a evreilor din Spania, 1492

1.            Regele Ferdinand şi Regina Isabella, prin graţia lui Dumnezeu [...]

2.            Se ştie foarte bine că în regatul nostru câţiva creştini nelegiuiţi s-au iudaizat şi au renunţat la sfânta noastră credinţă catolică din cauza interacţiunii dintre evrei şi creştini [...]. Am dat ordine ca inchiziţia să se facă în teritoriile menţionate şi, după cum ştiţi, aceasta s-a făcut timp de doisprezece ani şi multe persoane vinovate au fost descoperite şi suntem informaţi de către inchizitori şi de către alte persoane devotate, clerici şi laici, că multe daune au fost provocate de faptul că aceşti creştini s-au implicat şi continuă să se implice în interacţiune şi comunicare socială cu evreii (n.n.) care au folosit anumite mijloace pentru a converti şi a fura creştini credincioşi şi a-i separa de sfânta noastră credinţă catolică şi pentru a-i atrage şi supune propriilor convingeri păcătoase, iniţiindu-i în ceremonii, organizând întâlniri la care predică în ce trebuie ca oamenii să creadă conform propriilor legi. [...] Acestea au fost dovedite de multe afirmaţii şi confesiuni provenind de la evrei şi de la cei care au fost pervertiţi de aceştia, ceea ce a adus mari prejudicii şi oprobiu sfintei credinţe catolice.

 3.           În ciuda faptului că am fost înştiinţaţi şi înainte de această situaţie şi ştiind că adevăratul remediu pentru aceste neajunsuri era interzicerea oricărei interacţiuni între evrei şi creştini şi alungarea evreilor din toate regatele noastre, ne-am limitat doar la a le porunci să părăsească toate oraşele şi satele din Andalusia, unde se pare că au comis cele mai mari prejudicii. [...]

4.            Aşadar, noi, în urma sfaturilor date de consiliu şi prelaţi, de nobilii regatelor noastre şi de alte persoane, am deliberat despre această probelmă şi am decis ca evreii şi evreicele din regatele noastre să plece şi să nu se mai întoarcă vreodată. Poruncim ca acest edict să fie dat prin care le comandăm evreilor şi evreicelor de orice vârstă, care locuiesc şi se află pe teritoriile noastre, atât celor care s-au născut aici, cât şi celorlalţi, indiferent de mijloacele prin care trăiesc aici, ca până la finalul lunii Iulie a anului acesta să plece de pe teritoriile noaste împreună cu fii şi fiicele lor, cu servitorii şi servitoarele lor [...]. Şi interzicem ca orice persoană de pe aceste teritorii, de orice condiţie, avere, funcţie, să primească, protejeze, apere sau să găzduiască public sau in secret vreun evreu sau vreo evreică după sfârşitul lunii iulie [...]