Proclamaţia de la Islaz

Proclamaţia de la Islaz – 11 iunie 1848

1.            Independinţa administrativă şi legislativă a popolului romăn, pe temeiul tractatelor lui Mircea şi Vlad V, şi neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale.

2.            Egalitatea drepturilor politice.

3.            Contribuţie generală.

4.            Adunanţă generală compusă de reprezentanţi ai tutulor stărilor societăţii.

5.            Domnul responsabil ales pe căte cinci ani şi căutat în toate stările societăţii.

6.            Împuţinarea listei civile – ardicarea de ori-ce mijloc de corrumpere.

7.            Responsabilitatea ministrilor şi a tutulor foncţionarilor în foncţia ce ocupă.

8.            Libertate absolută a tiparului.

9.            Ori ce recompensă să vie dela Patrie prin representanţii săi, iar nu dela Domn.

10.          Dreptul fie-căruia judeţ de a’şi alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul Popolului întreg de a’şi alege Domnul.

11.          Gvardie naţională.

12.          Emancipaţia mănăstirilor închinate.

13.          Emancipaţia clăcaşilor ce se fac proprietari prin despăgubire.

14.          Desrobirea ţiganilor prin despăgubire.

15.          Representant al ţărei la Constantinopol dintre Romăni.

16.          Instrucţie egală şi întreagă pentru tot Românul de amândouă secsele.

17.          Desfiinţarea rangurilor titulare ce nu au foncţii.

18.          Desfiiţarea, pedepsei degrădătoare cu bătaiea.

19.          Desfiinţarea, atât în faptă, cât şi în vorbă, a pedepsei cu moarte.

20.          Aşezăminte penitenţiare unde să se spele cei criminali de păcatele lor şi să easă îmbunătăţiţi.

21.          Emancipaţia Izraeliţilor şi drepturi politice pentru ori-ce compatrioţi de altă credinţă.

22.          Convocare în dată a unei adunanţe generale estraordinare constituante, alese spre a representa toate interesele sau meseriile naţiei, care va fi datoare a face constituţia ţărei pe temeiul acestor 21 articole decretate de Popolul român.

                                                 Proclamaţia de la Islaz – 11 iunie 1848

Statutul Evreilor din Romania inainte de 1878

Organizaţia vieţii comunitare

1805, aprilie 17, Bucureşti. Hrisov prin care Constantin Alexandru Ipsilanti, domnitorul Ţării Româneşti, îl numeşte pe David staroste şi hahambaşa al evreilor din întraga Ţară Românească, căruia trebuie să i se supună evreii pământeni şi străini deopotrivă. Sunt reconfirmate privilegiile  din vechime ale breslei evreilor şi ale conducătorilor lor. Pricinile cele mici ce vor avea evreii între ei să le judece starostele lor, iar cele mari pe care nu le-a rezolvat starostele să le judece marele cămăraş.

Şi fiindcă starostea are 2 prăvălii drepte ale sale, în care se află şi cu şederea, să aibă dar în locul scutirii casei, apărarea acelor două prăvălii de fumărit şi de alte orânduieli. Să ţie şi o cârciumă în care se vinde vinul ovreilor, scutită şi apărată de fumărit, de căminărit, de vamă, de toate alte orândueli ce vor fi pe alte pivniţe. Să ţie starostea şi un vier la via sa, om străin şi făr-de pricină de dajdie, scutit şi apărat de rândul dăjdiilor visteriei şi de alte orânduieli.

Pentru care poruncim şi la toţi ovreii, să dea starostii supunerea şi ascultarea cea cuviincioasă şi să-l protimisească oriunde şi întru toate locurile, ca pe un staroste şi hahambaşa al lor. Iar acel ce se va arăta împotrivitor, neurmător şi nesupus, să i se facă căzută dojană, urmându-se întru toate după obiceiul ce s-au urmat şi până acum. Şi am adeverit hrisovul acesta cu însăţi domneasca noastră iscălitură şi pecete şi cu credinţă.

1805, aprilie 17

Publ. în: Urechia, XI, p. 278-279

Prezenţa evreilor in Ţările Române sec (XV-XVIII)

Askenazi /Askenazim – numele de askenaz apare pentru prima dată în Evul Mediu descriind populaţia evreiască ce locuia pe cursul râului Rin din nordul Franţei şi vestul Germaniei. Termenul de „askenaz” s-a identificat  în primul rând cu obiceiurile germane şi cu descendenţi ai evreilor germani. Comunităţile Askenazi erau organizate ca mici oraşe în interiorul oraşului creştin. Evreii aveau propriile lor legi şi îşi cultivau relaţiile mai ales cu membrii comunităţii, îşi organizau şi îşi protejau comunitatea împotriva hoţilor şi a răufăcătorilor.

Sefarzi/Sephardim – Populaţie de origine evreiească care a locuit în Spania şi Portugalia până la data de 1492 când are loc expulzarea evreilor din Peninsula Iberică. Expulzarea evreilor din Spania a provocat reacţii în lanţ, continuând cu expulzările din Sicilia, Navarra, Povance, Napoli. În secolele XVI şi XVII comunităţile sefarde din Occident erau puţin importante din punct de vedere numeric, ele ajung să fuzioneze cu grupurile de aşkenazi sau se vor intega în lumea non-evreiască.

Cartea românească de învăţătură

Anul 1646.  Prevederi   juridice cuprinse  în  "Cartea românească de învăţătură" , alcătuită  în vremea lui Vasile Lupu, referitoare la evrei.

"Pentru seamnele furtişagului, Pricina 16.

...226. Când va avea pâră creştinul cu un jidov, nu să va da giurământ jidovului. Giurământul ce se dă împotrva furului nu să dă ca să arate el furtişagul, ce numai dacă va arăta furtişagul sângur furul, au de va mărturisi cineva, atunce să dă giurământ celuia ce ş-au pierdut lucrul, ce să dzice păgubaşului, pentru să arate cu adevărat cât au fost şi de ce preţ au fost şi încă să-ş arate şi cheltuiala.

Pentru a patrasprezece pricină ce micşureadză giudeţul cercetarea. Glava 64.

... 2.  Jidovul de va face greşeală şi dup-aceea va veni spre credinţă creştinească şi să va botedza , sau nu să va certa nicecum, sau să va certa mai puţin pentru acea greşeală, de cum învaţă pravila; şi acesta lucru stă cu totul în voia giudeţului să-l cearte sau să nu cearte veri mult veri puţin.

3. Jidovul de s-au botezat, de va fi luat cevaşi cât de putinţp certare pentru greşală ce-au greşit încă nainte de botez, atunce giudeţul nice într-un chip nu va putea să-l cearte, cum spune pravila.

4. Jidovul dacă să va boteza, de-are fi făcut câte păcate şi scârnăvii, pentru darul botezului toate să vor curaţă şi va rămânea, cum a fi născut a do ora. Atunce poate să fie şi preot fără nice de o sminteală.

Pentru a şasespredzece pricină ce înmicşurează certarea. Glava 66.

...5. Acela ce-şi va da feciorul lui pre mâna giudeţului ca pre un vinovat, de-are fi tată-său şi jidov, tot mai puţin să va certa. (Carte de Învăţătură, p. 79, 177-178)"

Cartea Românească de Învăţătură.

Introducerea in istoria poporului evreu

Edictul lui Augustus privind drepturile evreilor, 1 î. Hr.

Caesar Augustus, pontifex maximus, deţinătorul puterii tribuniciare, proclamă: Din moment ce neamul evreilor şi Hyrcanus, înaltul lor preot, au fost recunoscători poporului roman nu doar în prezent, ci şi în trecut, în mod special în timpul tatălui meu, împăratul Caesar, este bine pentru mine şi pentru consilierii mei, în conformitate cu jurămintele, prin voia poporului roman, ca evreii să îşi practice obiceiurile în conformitate cu  legile ancestrale aşa cum le practicau în timpul lui Hyrcanus, înaltul preot al zeului lor; iar donaţiile lor sacre vor fi inviolabile şi vor fi trimise la Ierusalim şi înaintate oficialilor finaciari din Ierusalim; şi nu vor fi obligaţi să se prezinte în faţa magistraţilor de Sabbath sau în ziua de pregătiri dinaintea Sabbathului după a noua oră. Iar dacă cineva este prins furând cărţile lor sacre sau sume de bani, se va considera că acea persoană a comis un sacrilegiu iar proprietatea sa va deveni proprietatea publică a romanilor.

Edictul de expulzare a evreilor din Spania, 1492

1.            Regele Ferdinand şi Regina Isabella, prin graţia lui Dumnezeu [...]

2.            Se ştie foarte bine că în regatul nostru câţiva creştini nelegiuiţi s-au iudaizat şi au renunţat la sfânta noastră credinţă catolică din cauza interacţiunii dintre evrei şi creştini [...]. Am dat ordine ca inchiziţia să se facă în teritoriile menţionate şi, după cum ştiţi, aceasta s-a făcut timp de doisprezece ani şi multe persoane vinovate au fost descoperite şi suntem informaţi de către inchizitori şi de către alte persoane devotate, clerici şi laici, că multe daune au fost provocate de faptul că aceşti creştini s-au implicat şi continuă să se implice în interacţiune şi comunicare socială cu evreii (n.n.) care au folosit anumite mijloace pentru a converti şi a fura creştini credincioşi şi a-i separa de sfânta noastră credinţă catolică şi pentru a-i atrage şi supune propriilor convingeri păcătoase, iniţiindu-i în ceremonii, organizând întâlniri la care predică în ce trebuie ca oamenii să creadă conform propriilor legi. [...] Acestea au fost dovedite de multe afirmaţii şi confesiuni provenind de la evrei şi de la cei care au fost pervertiţi de aceştia, ceea ce a adus mari prejudicii şi oprobiu sfintei credinţe catolice.

 3.           În ciuda faptului că am fost înştiinţaţi şi înainte de această situaţie şi ştiind că adevăratul remediu pentru aceste neajunsuri era interzicerea oricărei interacţiuni între evrei şi creştini şi alungarea evreilor din toate regatele noastre, ne-am limitat doar la a le porunci să părăsească toate oraşele şi satele din Andalusia, unde se pare că au comis cele mai mari prejudicii. [...]

4.            Aşadar, noi, în urma sfaturilor date de consiliu şi prelaţi, de nobilii regatelor noastre şi de alte persoane, am deliberat despre această probelmă şi am decis ca evreii şi evreicele din regatele noastre să plece şi să nu se mai întoarcă vreodată. Poruncim ca acest edict să fie dat prin care le comandăm evreilor şi evreicelor de orice vârstă, care locuiesc şi se află pe teritoriile noastre, atât celor care s-au născut aici, cât şi celorlalţi, indiferent de mijloacele prin care trăiesc aici, ca până la finalul lunii Iulie a anului acesta să plece de pe teritoriile noaste împreună cu fii şi fiicele lor, cu servitorii şi servitoarele lor [...]. Şi interzicem ca orice persoană de pe aceste teritorii, de orice condiţie, avere, funcţie, să primească, protejeze, apere sau să găzduiască public sau in secret vreun evreu sau vreo evreică după sfârşitul lunii iulie [...]

Reichul lui Hitler

REICH a reprezentat în primul rănd “imperiul” nazist între 1933 – 1945, însă cuvăntul reich nu  a fost unul de sine stătător , el a reprezentat un punct de plecare a ideologiei lui Hitler.

Pentru a putea evidenţia motivele dictatorului nazist, voi începe prin indentificarea unor echivalente a cuvăntului “reich” în romănă – astfel, reich poate avea înţelesul de : imperiu, regn, domeniu sau bogat.Un terment ideal ,pentru o Germanie aflată într-o permanentă ascensiune.

      Însă conform ideologiei naziste, pe parcursul istoriei, au mai existat două "reich"-uri , de aici şi denumirea de “al treilea reich”. Primul "reich" a fost reprezentat de “Imperiul Romano – German” şi al doilea a fost reprezentat de către “Imperiul German”, înfinţat în 1871, în urma războiului franco – prusac , moment când toate statele germane s-au unit în jurul Prusiei. Astfel, faptul că germanii  au făcut parte din aceste imperii şi faptul că aceste imperii s-au prăbuşit, atestă două lucruri: faptul că germanii (arieni) au fost din totdeauna superiori, de au putut clădi astfel de imeprii.Dar mai ales este subliniat pericolul pe care rasele iferioare, impure l-au constituit pentru imperiul german, de a putut suferi un asemenea declin.După cum atestă şi Hitler în “Mien Kampf”(Lupta Mea),principali vinovaţi pentru acest decline erau plevele(rasele inferioare), deobicei se atribuia denumire de pleavă acelor rase care nu aveau un spaţiu prorpiu ,acele rase care parazitau pe teritoriul altui stat, precum evrei, ţigani¸ slavii şi negri. Declinul Germaniei fiind rezultatul aşa zisei parazitări evreeşti, astfel, Hitler oferă germanilor în cartea sa ,misiunea de rasă salvatoare ,ai cărei datorie era aceea de salvare şi de păstrare a purităţii.

      În afară de “regn”, "reich" mai avea înţelesul de “imperiu şi bogăţie” , lucru care în ideologia nazistă reprezenta o vastăunitate, a poporului german din întreaga Europă (germani austrieci, germani suedeţi, etc.), de aceea "reich" reda şi ideea de “spaţiu vital”, un spaţiu care trebuia să cuprindă toate popoarele de regn german (arian), un spaţiu în care poporul german îşi poate desfăşura activitatea.

Visul lui Hitler fiind acela a unui  imperiu vast , care putea concura cu marile puteri , mai ales cu Imperiul Colonial Britanic şi cu Statele Unite, de aceea Hitler considera necesară alipirea Poloniei, Ucrainei şi Rusiei noului său imperiu.Comform ideologiei sale, numai în acel moment Germania va avea puterea economică necesară pentru a putea detrona pe cele două concurente.

     Reich , pregătea Germania pentru un viitor glorios , de aceea pentru Hitler denumirea de "reich" nu îi susţinea numai ideologie legată de rase, dar mai presus de toate pregătea Germania pentru o nouă ascensiune.Regatul său a vănd menirea de a  încununa şi de a încheia lanţul "reich-ului" în istorie.  

PERSECUTIA EVREILOR GERMANI IN AL DOILEA RAZBOI MONDIAL

La inceperea celui de-al doilea razboi mondial in septembrie 1939, armata nazista a ocupat jumatatea vestica a Poloniei adaugand aproape 2 milioane de evrei la sfera de putere germana. Restrictiile impuse asupra evreimii poloneze erau mult mai dure decat cele din Germania. Evreii polonezi au fost fortati sa se mute in ghetouri inconjurate de ziduri si sarma ghimpata. Acestea erau asemenea unor orase-stat captive. Fiecare avea un consiliu evreiesc care era responsabil cu gazduirea, cu salubritatea si cu productia. Mancare si carbune urmau sa fie aduse in interior iar bunurile produse trebuiau trimise spre exterior. Aprovizionarea cu hrana permisa de germani, totusi, consta mai ales in cereale si legume ca napii, morcovii si sfecla. In ghetoul Varsovia ratia oficiala abia asigura 1200 de calorii pentru fiecare locuitor. Mancarea de pe piata neagra introdusa in ghetouri era vanduta la preturi ridicate, dar somajul si saracia erau larg raspandite. Locuintele erau supraaglomerate, cu sase sau sapte persoane intr-o singura camera, iar tifosul isi facea aparitia

   In timpul introducerii ghetourilor in Polonia o actiune mult mai drastica era lansata mai la est. In iunie 1941 armatele germane au invadat Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) si in acelasi timp SS-ul a desfasurat 3000 de oameni in unitati speciale pe noile teritorii ocupate pentru a ucide pe loc toti evreii. Aceste detasamente mobile, cunoscute ca Einsatzgruppen (trupe de actiune), au trecut in curand la executii continue. Masacrele aveau loc de obicei in santuri sau rape din apropierea oraselor. Din cand in cand la acestea asistau soldati sau localnici. In curand zvonuri despre ucideri au inceput sa ajunga in capitalele lumii.

    La o luna dupa inceperea operatiunilor mobile in URSS-ul ocupat, Herman Göring, omul numarul doi de la conducerea Germaniei naziste, a trimis o directiva catre seful Serviciului de Securitate al Reich-ului Reinhard Heydrich, prin care acesta era insarcinat cu organizarea „solutiei finale la problema evreiasca” in toata Europa aflata sub ocupatie germana. Pana in septembrie 1941 evreii din Germania au fost fortati sa poarte insigne sau banderole marcate cu o stea galbena – „steaua lui David”. In lunile urmatoare zeci de mii de oameni au fost deportati in ghetourile din Polonia si in orasele capturate din URSS. Pe cand aceasta operatiune era in plina desfasurare, o alta oroare era pregatita: lagarul mortii.

    Lagare echipate cu facilitati pentru gazarea oamenilor au fost construite pe teritoriul Poloniei ocupate. Majoritatea eventualelor victime urmau sa fie deportate din ghetourile aflate in apropiere. Numai din ghetoul Varsovia au fost deplasate peste 300.000 de persoane. Primele transporturi erau de obicei formate din femei, copii sau barbati mai batrani care nu puteau munci; evreii capabili de lucru erau opriti in magazine sau in uzine, dar si acestia erau pana la urma ucisi. Cele mai mari deportari au avut loc in vara si toamna anului 1942. Destinatiile transporturilor nu erau dezvaluite comunitatilor evreiesti, dar zvonuri despre uciderile in masa ajungeau in cele din urma la supravietuitori, precum si la guvernele din Statele Unite si din Marea Britanie. In aprilie 1943 cei 65.000 de evrei ramasi in Varsovia s-au opus politiei germane care intrase in ghetou pentru o ultima adunare. Luptele au durat trei saptamani.

Deportarile

   In toata Europa deportarile au generat foarte multe probleme politice si administrative. Numai in Germania s-au purtat discutii intense despreMischlinge, care pana la urma au fost scutiti. In tarile aliate cu Germania, cum ar fi Slovacia si Croatia, s-au dus negocieri diplomatice pentru a se putea ajunge la deportari. Guvernul Vichy din Franta, care isi extinsese deja legile antisemite, a inceput sa inchida evrei inainte de primirea unei cereri in aceasta directie din partea Germaniei. Guvernul fascist italian a refuzat sa coopereze cu Germania nazista pana la ocuparea de catre fortele militare ale acesteia in septembrie 1943, iar guvernul ungar a refuzat de asemenea predarea evreilor pana la patrunderea trupelor germane in martie 1944. Desi guvernul roman s-a facut vinovat de cateva masacre ale evreilor in URSS, Romania a refuzat de asemenea predarea evreilor catre germani. Mii de evrei din Danemarca s-au salvat de la moarte prin fuga cu ajutorul unor barci mici in Suedia, tara neutra.

   Transportarea victimelor catre lagare se facea in general cu trenul, politia trebuind sa plateasca cailor ferate germane cate un bilet de pasager la clasa a treia pentru fiecare deportat. Cand intr-un tren se incarcau 1000 de persoane, era permisa achitarea unei taxe de grup la jumatatea tarifului normal. Trenurile, alcatuite din vagoane de marfa, se deplasau incet cu un orar special catre destinatia lor. Adesea cei bolnavi si batrani mureau pe drum.

Lagarele mortii

Punctele de sosire din Polonia erau Kulmhof (Chełmno), Bełżec, Sobibór, Treblinka, Majdanek (Lublin), si Auschwitz (Oświęcim). Kulmhof, aflat la nord-vest de ghetoul Łódź, era aprovizionat cu gaz, aici avand sa moara 150.000 de oameni. Bełżec avea camere de gazare cu monoxid de carbon in care au fost omorati circa 600.000 de evrei. La Sobibór au murit 250.000 de oameni, iar la Treblinka intre 700.000 si 800.000. La Majdanek circa 50.000 au fost gazati sau impuscati; la Auschwitz numarul mortilor a depasit 1 milion.

  Auschwitz, in apropiere de Cracovia, era cel mai mare lagar de concentrare. Spre deosebire de celelalte, aici se folosea acidul cianhidric (cu un efect mult mai rapid) pentru gazari. Victimele de la Auschwitz veneau din toata Europa: Norvegia, Franta, Tarile de Jos, Italia, Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Iugoslavia si Grecia. Mare parte din detinuti, fie ca erau evrei sau nu, erau folositi la munca in industrie; unii prizonieri au fost supusi unor experimente medicale, in special sterilizarilor. Desi numai evreii si tiganii erau gazati regulat, alte cateva sute de mii de detinuti de la Auschwitz au murit din cauza infometarii, a bolilor sau prin impuscare. Pentru a se sterge urmele crimelor din cele 4 camere de gazare, au fost construite crematorii uriase in care cadavrele sa poata fi incinerate. In 1944 lagarul a fost fotografiat de un avion de recunoastere al aliatilor care cauta tinte industriale; au fost bombardate fabricile, dar camerele de gazare au ramas. Cand intr-un tren se incarcau 1000 de persoane, era permisa achitarea unei taxe de grup la jumatatea tarifului normal. Trenurile, alcatuite din vagoane de marfa, se deplasau incet cu un orar special catre destinatia lor. Adesea cei bolnavi si batrani mureau pe drum.

BIBLIOGRAFIE :

1.      Graf, Jurgen, Autopsia Holocaustului, Editura SAMIZDAT, 2001, 187 p.

2.      Theodoru, Radu, A fost sau nu Holocaust?, Editura Lucman, Bucuresti, 335 p.

3.      ***, Manual pentru clasa a X-a, Istorie, Editura CORINT, Bucuresti, 152 p.

4.      Prieur, Jean, Hitler , Magul Intunericului - Culturismul negru si noua rasa ariana in cel de-al III-lea Reich, Editura  Pro Editura si Tipografie, 287 p.

5.      Cornwell, John, Oamenii de stiinta ai lui Hitler, Editura Aquila, 2005, 511 p.

6.      Wiesel Elie, Istoria Evreilor . Holocaustul din Romania. , 2013.

7.      www.google.com - imagini

Antisemitismul

   

                                             Benito Mussolini (stânga) și Adolf Hitler


   Axiomele ideologice ale nazismului au fost superioritatea rasială ariană și antisemitismul. Ura profundă față de evrei a fost tema dominantă a carierei politice a lui Hitler. S-a speculat foarte mult pe seama motivelor, dar nimeni nu a putut găsi un răspuns satisfăcător. Cea mai plauzibilă explicație o oferă Geoff Layton în lucrarea „Germania: Al Treilea Reich, 1933-1945”.

Oricâte explicații s-ar încerca, faptele și cifrele sunt covârșitoare: numărul oamenilor ce au căzut victime politicii hitleriste este îngrozitor. Șase milioane de evrei au fost exterminați în lagărele morții de la Auschwitz, Chełmno, Majdanek, Treblinka și în ghetoul din Varșovia. Pretinsa superioritate rasială ariană a fost introdusă de Hitler în mod treptat, tocmai pentru a amăgi opinia publică internațională. La 15 septembrie 1935 au fost adoptate primele legi rasiale, cunoscute ca Legile de la Nürnberg. Aceste legi prevedeau că cetățenia germană putea fi deținută numai de persoanele de origine germană; de asemeni, au fost interzise căsătoriile mixte dintre evrei și etnicii germani precum și relațiile extraconjugale mixte.

Punctul culminant al acestor crime antisemite a fost atins la Conferința de la Wannsee, în cadrul căreia înalți funcționari de stat din partidul nazist și guvern au decis "Soluția finală în chestiunea evreiască", la cererea expresă a lui Hitler.

Adolf Hitler

Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889 — d. 30 aprilie 1945, Berlin) 

  Adolf Hitler s-a născut la 20 aprilie 1889 în Braunau am Inn, în partea de vest a Austriei. Tatăl său, Alois Schicklgruber, era vameș și lucra la frontiera dintre Germania și Austria, aproape de Braunau. A fost un om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei. Ajuns la putere în 1933, liderul mișcării naziste, Hitler, a dus o politică de pregătire și de declanșare a celui de al Doilea Război Mondial, precum și de punere în aplicare a unui plan naționalist și rasist de exterminare în masă a evreilor și altor „indezirabili” din Europa, precum și de lichidare a adversarilor politici din Germania. În anul 1938 americanii l-au declarat omul anului.

În primul război mondial

Hitler a fost combatant pe frontul de vest, în Franța și Belgia, în regimentul bavarez Reserve, în calitate de furier al regimentului. A fost prezent la un număr de bătălii majore, între care prima bătălie de la Ypres, Bătălia de pe Somme, Bătălia de la Arras și Bătălia de la Passchendaele. Hitler a fost de două ori decorat pentru vitejie. A primit Crucea de Fier clasa a doua în 1914 și Crucea de Fier clasa întâi în 1918 - onoare ieșită din comun pentru un militar cu gradul de caporal.

După primul război mondial

După război, Hitler și-a schițat în minte ceea ce urma să devină național-socialismul. O gândire bazată pe un antisemitism virulent și o concepție rasistă despre societate și a valorilor ei (Volksgemeinschaft, „comunitatea etnică”). În 1919, era agent al departamentului politic al armatei bavareze, din însărcinarea căruia a intrat în contact cu o formațiune politică radicală, obscură, numită Partidul Muncitoresc German (Deutsche Arbeiterpartei,, abreviat DAP). Partidul era, în ciuda numelui, de extremă dreaptă, ultranaționalist, antisemit și anticapitalist. Hitler s-a înregimentat politic, devenind după câteva zile membru al comitetului executiv. 

                                             Adolf Hitler

Atitudinea fatã de evrei în Germania dupã Primul Rãzboi Mondial

     Multi germani i-au învinovãtit pe evrei pentru înfrângerea Germaniei în primul razboi mondial, unii sustinând chiar cã evreii au trãdat natiunea germanã în timpul acestui rãzboi. Mai mult, la sfârsitul rãzboiului un grup cu orientare comunistã a încercat sã organizeze o revolutie de tip bolsevic în statul german Bavaria. Majoritatea liderilor acestei tentative esuate erau evrei. Ca urmare, unii germani îi asociau pe evrei cu bolsevicii si priveau ambele grupãri ca pe inamici periculosi ai Germaniei.
     Dupa rãzboi, în Germania s-a instaurat Republica de la Weimar. Politicienii si intelectualii evrei au jucat un rol important în viata Germaniei în timpul acestei republici si multi ne-evrei au fost nemultumiti de influenta lor.
    Având ca bazã convingerile sale anti-semite, Adolf Hitler a atacat rolul impresionant jucat de evrei în societatea germanã in timpul Republicii de la Weimar, mai ales în cercurile intelectuale si în politica de stânga, referindu-se la ei ca „ciumã” si „cancer”.
    În cartea sa "Mein Kempf", publicatã in 1926, Hitler a pus situatia grea a Germaniei la sfârsitul primului rãzboi mondial pe seama unei conspiratii internationale a evreilor, folosind termeni ca „extirpare” si „exterminare” în relatie cu acestia. El sustinea cã evreii au dobândit puterea economicã si abilitatea de a controla si manipula mass-media în avantajul propriu si a scris despre necesitatea eradicãrii puternicei lor pozitii economice chiar prin eradicare lor fizica, dacã este cazul.

Unicitatea anti-semitismului nazist

   Legarea acuzatiilor anti-semite de problema rasialã a determinat gravitatea extremã si efectele genocide ale nazismului. Nazistii credeau cã evreii sunt rãspunzãtori de ceea ce era privit ca "degenerarea societatii moderne". Hitler vedea ideologiile moderne ce sustineau ideea de egalitate si emancipare ca pe o revolta a claselor si indivizilor inferiori condusi de evrei.   Nazistii considerau bolsevismul ca pe cea mai radicala forma recenta a vechii conspiratii evreiesti ce urmarea dezmembrarea si dezintegrarea natiunii, iar pentru Hitler nazismul era o doctrinã a salvãrii umanitatii de pericolul evreiesc-bolsevic. Era convins cã rasa germanã trebuia sã dobândeascã si sã pãstreze suprematia totalã prin rãzboiul total împotriva evreilor, un rãzboi în care unica alternativã pentru ambele tabere, era victoria sau disparitia totalã.

Introducere în perioada celor mai mari persecuţii şi agresiuni. Holocaustul - definiţii, înţelesuri

   Pentru început, nu putem discuta despre Holocaust, dacă nu ştim măcar minimul necesar pentru a înţelege şi viitoarele articole. Pentru a înţelege, putem da câteva definiţii şi înţelesuri ale Holocaustului : 1.Holocaustul este un termen utilizat în general pentru a descrie uciderea a aproximativ șase milioane de evrei, de toate vârstele, marea lor majoritate din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca parte din „soluția finală a problemei evreiești”, programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler.
 2.1.HOLOCAUST înseamnă omorârea de catre Germania nazistă a șase milioane de evrei. Daca persecuția nazistă a evreilor a început in 1933, uciderea lor în masă a avut loc în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Germanii și colaboratorii lor au avut nevoie de patru ani și jumătate pentru a omorî șase milioane de evrei. Nu a fost nicio scapare.  Criminalii nu erau bucuroși doar cu distrugerea comunităților, ei au vizat fiecare evreu care se ascundea și au vânat fiecare fugar.

2.2.HOLOCAUST, termen cu o acceptare mai largă, de origine greaca, semnifică "sacrificiu prin ardere". Holocaustul semnifică organizarea sistematică de către instituțiile statului a persecuției și exterminării a aproximativ 6 milioane de evrei de către regimul nazist și colaboratorii lui.

  În timpul Holocaustului, regimul nazist a persecutat sau a ucis și alte grupuri considerate "rase inferioare": romi, slavi. De asemenea, au fost persecutați pe criterii ideologice comuniști, socialiști sau comunități pe criterii religioase sau de gen precum martorii lui Jehova sau homosexualii (USHMM).

3.1.HOLOCAUSTUL reprezinta persecuția sistematicã organizată de stat și exterminarea evreilor europeni de către Germania nazistã, de aliatii si colaboratorii sai între 1933 si 1945. Nu numai evreii au fost urmăriți, persecutați și uciși în această perioadă. Persecuții și arestări în masă au avut loc și împotriva altor grupuri etnice, ca sinti și roma, împotriva persoanelor cu dizabilități mentale, a oponenților politici, a homosexualilor și a altora.

Un procent semnificativ al comunitații evreiești din România a fost distrus în perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. Deportarea și uciderea sistematică au fost aplicate evreilor din Basarabia, Bucovina și județul Dorohoi. Transnistria, partea din Ucraina ocupată aflată sub administrație românească, a fost folosită ca un imens spațiu pentru uciderea evreilor (Comisia Inernationala pentru Studierea Holocasutului din România)

GENOCID:  exterminarea fizică intenționată, sistematică și programată a unui grup sau o parte a lui datorită originii entice, religioase sau sociale.  Termenul a fost formulat pentru prima oară de avocatul Raphael Lemkin în 1944, în lucrarea Axis Rule in Occupied Europe, prin care își propusese să explice crimele regimurilor fasciste împotriva evreilor, slavilor si romilor în al Doilea Razboi Mondial, a Imperiului Otoman împotriva armenilor în Primul Razboi Mondial, precum si cele împotriva asirienilor din Irak (1933). Termenul genocid provine din grecescul genos (specie, gen) și latinescul caedere (a ucide , a masacra).